Vanatoarea si pescuitul isi pierd originea in negura timpurilor. Aceste activitati au existat inca de la inceputul omenirii si au fost, pentru o lunga perioada de timp, principalele metode prin care oamenii isi dobandeau hrana.

Multi pescari si-au pus intrebarea care este originea pescuitului si cand au inceput oamenii sa pescuiasca pentru prima data. Aceasta intrebare a fost punctul de plecare al unor studii si cercetari efectuate de  unele dintre cele mai renumite institute de pe plan mondial, iar rezultatele au inceput asa apara in ultimii ani.

Arheologii au fost primii ce au reusit sa ofere un raspuns partial, datorita descoperirilor facute in site-urile la care lucrau.  Astfel, se pare ca oamenii practicau pescuitul pe scara larga, in mari, oceane si rauri, inca de acum 50.000 ani, folosind unelte primitive, ce erau confectionate din lemn, silex si foloseau carlige din oase.

Carligele din os cele mai folosite aveau o forma asemanatoare cu cea a ancorelor de pescuit folosite astazi, datorita faptului ca ofereau sansa unei capturi mai mari si nu presupuneau o indemanare iesita din comun.

Din pacate, nu s-au putut afla mai multe lucruri despre inceputurile pescuitului, deoarece majoritatea locurilor de bastina ale pescarilor acelor timpuri se afla in prezent acoperite de ape.

Ancorele de pescuit au fost printre cele mai folosite carlige

Pescarii erau o breasla aparte in trecut, iar modul in care erau formati acestia se aseamana destul de mult cu societatea moderna. Astazi, tinerii isi petrec o buna parte a inceputului vietii invatand tainele meseriilor pe care le vor practica mai departe si isi incep activitatea cu o perioada de ucenicie pe langa oameni cu experienta in domeniul in care vor lucra.

Lucrurile erau destul de asemanatoare si in  trecut. Copii isi incepeau activitatea in bresle, devenind ucenici, iar mai apoi calfe. In final, datorita experientei acumulate aveau ca misiune realizarea unei lucrari deosebite, pe baza careia erau acceptati in breasla.

In afara dovezilor arheologice despre care vorbeam mai sus, pescuitul este atestat documentar si datorita operelor lui Platon. Astfel, desi aflati pe malul marii, Odiseu si oamenii sai ajung sa jertfeasca boii sacri pentru a manca, pierind astfel datorita faptului ca refuzau sa pescuiasca.

In schimb, cel mai iscusit dintre ei isi face o undita, cu ajutorul careia prinde peste si evita astfel destinul tragic al tovarasilor sai.

Dimensiunile si formele carligelor au suferit foarte multe modificari de-a lungul timpului. Astfel, in Neolitic acestea erau realizate din os, coarne de animal, resturi de scoici, lemn si uneori si din ciocurile pasarilor, ce aveau o forma curba.

Dimensiunile si greutatea carligelor de pescuit erau mari, iar eficacitatea lor depasea cu mult performantele carligelor de astazi.

Odata cu descoperirea metalelor, carligele au inceput sa fie micsorate. In Epoca de Bronz carligele erau mult mai mici si erau construite dintr-un aliaj tare, ce avea in componenta bronz si cupru.

Desi initial pestele erau vazut ca un inlocuitor pentru carne si era perceput drept „masa saracului”, astazi acesta si-a ocupat locul pe care il merita in alimentatia omului modern, datorita vitaminelor din componenta si a carnii, ce este considerata foarte „usoara” si usor de digerat.

Odata cu evolutia timpurilor, oamenii au inceput sa utilizeze mai multe tipuri de carlige pentru a prinde mai usor peste.

Unul dintre cele mai utilizate carlige a devenit carligul triplu (supranumit si ancora de pescuit, din cauza formei sale), ce este utilizat cu precadere pentru a prinde pestii mari.

Astfel, la noi in tara ancorele sunt folosite in special pentru a prinde somnul si crapul din Dunare. Desi multi dintre pescari opteaza pentru folosirea carligelor cat mai mari pentru aceste capturi, nu trebuie sa cadem in capcana marimii si este necesar sa calculam cu atentie dimensiunile carligelor ce vor fi folosite.

Istoria ancorelor moderne de pescuit incepe in anii 1400

Istoria moderna a ancorelor si a carligelor de pescuit incepe odata cu descoperirea otelului. Prima atestare documentara a carligelor moderne de pescuit o gasim in 1496 intr-o scriere din Londra. Desi otelul exista cu mult inainte de aceasta mentiune, acesta nu a putut fi utilizat decat foarte tarziu, deoarece calitatea materialului lasa de dorit.

La inceputurile sale otelul era foarte moale, iar calitatea sa nu era cea mai potrivita. Acesta a inceput sa fie folosit la scara larga odata cu aparitia cuptorului special pentru obtinerea otelului, in care acesta era „calit” pentru a se rigidiza si a se omogeniza.

Carligele si ancorele de pescuit devin o afacere in secolul XVII – XVIII, atunci cand isi fac aparitia primele ateliere si magazine specializate in vanzarea acestora, iar aparitia primei masini pentru prelucrarea metalului face ca aceasta afacere sa se extinda la nivel global.

Asa dupa cum spuneam, ancorele sunt elementul principal pentru prinderea pestilor rapitori sau ai celor de dimensiuni mari.

Desi sunt un mare amator de pescuit stiuci in Delta Dunarii, in perioada de inceput am facut o serie de greseli pe care as vrea sa le impartasesc cu voi. Astfel, desi echipamentul a fost la inaltime (ma refer la lanseta si mulineta), am neglijat complet capitolul carlige, carora nu le-am acordat importanta cuvenita.

Nu mare mi-a fost mirarea cand ancorele folosite de mine au inceput sa se deformeze datorita greutatii pestelui, iar prietenul aflat cu mine m-a intrebat ce marca de carlige folosesc. Evident ca nu am fost in masura sa ofer un raspuns acestei intrebari, deoarece am ales cele mai ieftine carlige (ma indoiesc teribil ca acestea erau de marca).

Cu timpul am facut o selectie a ancorelor folosite, iar in momentul de fata cele mai bune carlige imi par cele de la Gamakatsu (indiferent ca este vorba despre offset, carlig de jig, ancore duble sau triple).  Desi au un pret destul de piperat, am devenit si am ramas fan al acestor carlige, pe care le consider printre cele mai bune din lume.

Din pacate, datorita pretului extrem de mare, carligele de pescuit Gamakatsu nu sunt foarte populare la noi in tara, iar cei ce au de pierdut sunt pescarii ce sunt privati de folosirea unor produse de calitate.

Acest lucru nu cred ca iese foarte mult in evidenta in cazul unor pescari ce nu pescuiesc foarte mult, dar pentru mine aceasta activitate este un stil de viata, de care nu ma pot lipsi nici in perioada de iarna. Intrucat pescuiesc foarte mult, carligele au devenit foarte importante pentru mine, iar de calitatea acestora depind foarte multe lucruri.

Datorita acestui fapt am apucat sa testez de la Gamakatsu mai ales ancorele si carligele offset si nu am reusit sa gasesc nici un minus pana acum.

In ultimul timp am testat insa produsele unul alt producator japonez vestit in domeniu: Fudo. Acesta este renumit deoarece foloseste cel mai bun otel, iar tehnologia folosita la realizarea ancorelor de pescuit este printre cele mai avansate din lume.

Tratamentele moderne anticoroziune, precum si rezistenta deosebita la forte mari de tractiune plaseaza aceste carlige printre cele mai folosite din lume.

Calitatea finisajului si agerimea varfului, impreuna cu un echilibru deosebit intre robustete si greutate sunt alte lucruri ce mi-au placut in mod deosebit la aceste carlige de pescuit, asadar va sfatuiesc sa le testati cand sunteti in cautarea unor produse noi de calitate.

Firul, elementul de legatura dintre ancora si lanseta

Nu uitati insa de fir. Toate aceste elemente nu se pot „lega” intre ele daca nu avem un fir de calitate, care sa suporte o greutate mare si sa nu faca bucle.

Firele de fluorocarbon sunt printre ultimele aparute in domeniul pescuitului si sunt utilizate in special la pescuitul spinning, datorita lipsei de elasticitate, al rigiditatii si al „invizibilitatii” sale in ape limpezi. Desi este o adevarat moda, mie nu imi place fluorocarbonul datorita faptului ca imi pare destul de greu de manevrat mai ales pentru monturile de finete.

In plus, firul rigid este usor de detectat mai ales de catre pestii mofturosi, pescuitul devenind astfel o activitate mai putin placuta.

Firele din polimeri speciali fac parte dintre preferatele mele. Sunt moi si elastice, iar rata acestora de rupere la cos este mult mai mica fata de firele realizate din alte materiale. Faptul ca acestea sunt vizibile nu ma intereseaza in mare masura, deoarece apele noastre nu sunt atat de limpezi si firele nu vor fi detectate prea usor de catre pesti.

Singurul lucru ce imi place mai putin este faptul ca acestea sunt totusi prea „soft” si se incalcesc foarte usor, mai ales in cazul unor lanseuri in forta sau atunci cand pescuim in ape turbionare.

De regula, pescuitul pe Dunare ne duce in locuri in care apa nu este foarte adanca, dar vegetatia foarte deasa poate da dureri mari de cap pescarilor mai putin experimentati. In acest caz, utilizez numai jiguri cu softuri mari si greutati mici, special concepute pentru a avea o portanta cat mai mare in cazul plonjarii lente in substrat.

Din punctul meu de vedere, un carlig de calitate se vede in momentul in care contactul ramane ferm in timpul unei lumanari. Am avut numeroase probleme cu fentele stiucilor in drill, fapt ce m-a dus (in timp) catre carlige ascutite, ce pot penetra adanc gura osoasa a stiucii.

Odata cu trecerea la produsele Fudo, o impresie deosebita mi-a facut ancora dubla Fudo 202 BN, ce este are performante deosebite atunci cand este utilizata in zonele cu vegetatie abundenta. In plus, pretul socant de mic la care poate fi cumparata aceasta ancora este inca un atu ce m-a facut sa ma orientez catre produsele Fudo. Pacat insa ca acestea se gasesc cu greu pe piata romaneasca si este nevoie de mult timp pentru a le achizitiona.

Rezultatele pescuitului la stiuca au fost mult mai bune atunci cand am utilizat voblere topwater dotate cu ancore duble. Desi pare greu de crezut, in acest caz ancorele duble sunt mult mai eficiente ca cele triple.

Scurt ghid pentru carligele si ancorele de pescuit

Carligele merita intreaga noastra atentie datorita importantei pe care o au in pescuitul modern. Acestea au forma, marimi si culori diferite, iar atunci cand alegem un carlig sau o ancora de pescuit  trebuie sa fim atenti la urmatoarele aspecte:

Dimensiunea carligului se calculeaza masurand carligul de la varf pana la ochiul de care se leaga guta. Acesta este sub forma unui numar, iar cu cat acesta este mai mare, cu atat carligul este mai mic. Un carlig de marimea 22 spre exemplu este foarte mic si este folosit pentru a lega mustele, iar un carlig de marimea 6 este perfect pentru a prinde o rama de acesta.

Acest sistem este destul de consistent pana se ajunge la dimensiunea de 1, urmatoarele marimi fiind 1/0, 2/0, etc. Cel mai mare carlig existent este 10/0 si este folosit pentru a prinde rechini.

Dimensiunea carligului depinde foarte mult de aceea a pestilor pe care dorim sa ii prindem. Un crap de 6 kilograme are aceeasi greutate cu o stiuca de 6 kilograme, dar pentru a prinde crapul vom avea nevoie de un carlig mai mic, deoarece acesta are o gura mai mica fata de cea a stiucii.

Trebuie luata in considerare si dimensiuena si greutatea momelii ce va fi folosita.

Ancorele nu pot face exceptie de la sistemul standardizat de masura folosit in cazul carligelor. Acestea au un sistem de masurare identic, dar este important ca dimensiunile sa fie diferite in functie de felul ancorelor. Astfel, o ancora dubla trebuie sa aiba o marime diferita fata de o ancora tripla, iar marimea acestora este necesar sa difere substantial fata de marimea unui carlig clasic.

Forma carligelor este diferita in functie de tipul de pescuit pe care il practicam.  In pescuitul modern se utilizeaza mai multe carlige, dar cele mai populare sunt urmatoarele:

Carligele Aberdeen sunt folosite la pescuitul cu momeala si sunt realizate dintr-o sarma foarte subtire, pe care momeala va fi infipta foarte bine si va fi foarte greu de desprins.

Carligele speciale de momeala sunt cele mai utilizate de catre pescari. Carligele mai scurte sunt folosite de pescarii cu experienta, in timp ce carligele de momeala lungi sunt folosite de catre cei ce doresc sa deprinda tainele pescuitului.

Carligele circulare sunt folosite atunci cand se pescuieste cu momeala vie si reduc posibilitatea ca pestele „sa fure” momeala si sa plece.